UBB este singura universitate românească prezentă în clasamentul Shanghai al universităților

Un comunicat transmis sâmbătă de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) arată că aceasta se află în poziția 701-800 în clasamentul internațional al universităților Shanghai (Academic Ranking of World Universities/ARWU).

Potivit UBB, în lume există aproximativ 30.000 de universități, dintre care aproximativ 2000 au trecut pragul academic minimal pentru a fi analizate, iar 1000 dintre acestea au atins nivelul unei vizibilități și al unui impact internațional de prestigiu pentru a fi incluse în rankingul Shanghai/ARWU.

„Mă bucur și mă îngrijorez în același timp. Mă bucur pentru că UBB este acolo, confirmându-și statutul de universitate internațională de prestigiu atractivă pentru studenți (în acest an numărul studenților din țară și internaționali la UBB a crescut față de anii trecuti), acceptată recent în GUILD, organizația exclusivistă a unora din cele mai importante universități “world-class” europene.  Asta este cu atât mai remarcabil pentru UBB cu cât clasamentul se bazează doar pe componenta de științe și științe sociale, în timp ce UBB are șapte facultăți în domeniul artelor/științelor umaniste. Mă îngrijorez în condițiile în care UBB este acum singura din țară, deoarece acest ranking arată capacitatea universităților de a genera cunoaștere competitivă internațional, iar faptul că România mai are doar o universitate aici nu este bine pentru mărimea țării și pentru forța țării în competitivitatea globalizată (ex. Ungaria are 5, Polonia 8, etc.); există mai multe universități românești cu potențial în acest sens, iar ministerul de specialitate trebuie să creeze un program dedicat lor, deoarece susținerea acestora înseamnă de fapt susținerea competitivității țării, cu impact apoi asupra bunăstării oamenilor“, spune rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

 

(Sursa foto: UBB / Facebook)

Ne poți asculta și aici: