UBB introduce realitatea virtuală și augumentată în procesul de predare și învățare

Universitatea Babeș-Bolyai introduce în România standarul educației viitorului. Este vorba de folosirea realității virtuale și augumentate în procesul de predare și învățare.

Instituția de învățământ superior a fondat, împreună cu EON Reality, UBB-EON-XR, o unitate academică dedicată utilizării, de către studenți și cadre didactice, a realității virtuale și augmentate în activitatea de predare-învățare, precum și dezvoltării de produse inovative pentru mediul socio-economic.

„UBB a fost prima universitate din țară, care a introdus la standarde internaționale de calitate învățământul la distanță. Acum, prin utilizarea unor medii digitale mixte (XR – realități virtuale/augmentate) stabilim noi standarde în educația modernă și în dezvoltarea de produse și servicii inovative către societate, în strânsă legătură și cu proiectul de specializare inteligentă demarat de UBB pe linia InfoBioNano4Health. Deși platforma EON Reality este deja utilizată la nivel international de mai mulți actori academici sau de alt tip și probabil va fi utilizată în viitor de mai multe instituții și în țară, am stabilit cu compania americană, în baza colaborării vechi și a profilului academic complex al UBB, că acest Centru va fi primul din țară și unul de referință pentru România și regiunile europene din zonă, prin complexitate și angajamentele reciproce pentru co-dezvoltări inovative în domeniu, care să fie apoi diseminate și altor actori interesați. Într-adevăr, colaborarea dintre UBB și compania americană EON Reality este una veche, contribuind și la dezvoltarea Centrului AVALON din UBB („Cubul Virtual”), inaugurat în 2010. Acum, prin UBB-EON-XR Center am dus colaborarea la un nivel mai complex”, spune rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Anul trecut, UBB și firma din Statele Unite au lansat o aplicație bazată pe tehnologia virtuală, care poate preveni și trata de la anxietate și depresie până la boli psihice.

 

Ne poți asculta și aici: