Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Viitorul sediu al Academiei de Muzică va avea o sală de concerte cu peste 800 de locuri

Viitorul sediu al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj ar putea fi gata în maximum trei ani și va dispune de o sală spectaculoasă de concerte.

Acesta va fi parte a unui campus universitar cu o suprafață de două hectare, care va mai cuprinde un cămin pentru studenți, săli de curs și săli de studiu muzical. Viitorul sediu al Academiei de Muzică din Cluj va fi situat pe strada Bucium, din cartierul Mănăștur, pe locul imobilului unde ar fi trebuit să fie amenajat viitorul Spital Județean de Urgență.

De altfel, rectorul universității, profesorul și muzicianul Vasile Jucan, a explicat că noile construcții vor folosi amprenta de la sol a vechiului imobil.

„Zidurile din BCA se vor demola, dar vom folosi în schimb amprenta la sol a vechilor construcții, ceea ce ne ajută foarte mult, astfel se economisesc și banii publici investiți deja”, a spus rectorul Academiei de Muzică.

Conservatorul din Cluj este singura universitate de stat din țară care nu are un sediu propriu, funcționând în mai multe clădiri care aparțin Bisericii Greco-Catolice.

„Noi știm că în 2023 trebuie să eliberăm această clădire. Biserica știe și mai bine decât noi, pentru că și ei au aici niște planuri. Au fost vreo cinci-șase Comsii (ale statului, n.red.) și întotdeauna am spus: 2023, 2023. Au înțeles că aici este o dramă, pentru că nu mai avem ce să facem, nu avem o altă opțiune. Deci, pentru noi, 2023 este deadline-ul. Dacă începem lucrările în luna mai, în 2023 putem fi gata, pentru că asta scrie și în caietul de sarcini, 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare, termen de execuție a clădirilor”, a spus rectorul Vasile Jucan.

Întreg proiectul va costa 37 de milioane de euro

Guvernul României a aprobat recent investiția în noul sediu al Academiei de Muzică, estimat la 37 de milioane de euro. Aproape jumătate din bani, 14 milioane de euro, vor fi alocați pentru realizarea unei săli de concerte, care va avea 850 de locuri și aproape 20 de metri înălțime, ceea ce îi va oferi o acustică specială.

Licitația pentru realizarea obiectivului va fi lansată săptămâna viitoare de către Compania Națională de Investiții, dar la realizarea Caietului de Sarcini au participat și reprezentanții Academiei de Muzică.

Tot aceștia au realizat și studiul de fezabilitate al investiției, în condițiile în care terenul a fost întăbulat în decembrie 2017.

Finanțarea investițiilor va fi susținută de la Ministerul Dezvoltării. Și Academia de Muzică va contrubui cu 2 milioane de euro, prin intermediul Ministerului Educației.

De precizat că viitorul campus al academiei de Muzică va avea la parter și un adăpost antiatomic, pentru peste 400 de persoane.

 

Ovidiu Cornea

 

X
X
X