10 lei în 10 zile. Campanie umanitară a UBB în sprijinul Serviciului de Ambulanță Cluj

Membrii comunității Universității Babeș-Bolyai pot face donații, zilele acestea, pentru Serviciul de Ambulanță Cluj.

Campania umanitară intitulată „10 lei în 10 zile pentru cei din linia întâi”, inițiată de Facultatea de Științe Economice, se desfășoară până în 18 aprilie. În acest interval, studenții, cadrele didactice, dar și alte categorii de personal de la UBB sunt invitați să doneze minimum 10 lei pentru Serviciul de Ambulanță Cluj.

„Cu toţii resimţim tot mai puternic presiunea pusă de măsura distanţării sociale, precum și de celelalte măsuri absolut necesare pentru prevenirea extinderii COVID-19. Încep să ne lipsească lucrurile pe care adesea le consideram banale… să ne întâlnim unii cu alţii, să ne bem cafeaua împreună, să mergem la un film, la un concert sau la un restaurant, să ne zâmbim direct şi nu intermediaţi de ecranul unui telefon sau laptop, să ne bucurăm de zgomotul și energia studenților aflați în pauză ori la curs sau seminar. Deoarece nicio ţară din lume nu a fost pregătită pentru presiunea exercitată de pandemia COVID-19 asupra sistemului medical, am inițiat campania 10 lei în 10 zile pentru cei din linia întâi, încercând să ajutăm fără a pune o presiune extrem de mare asupra celor care doresc să se implice prin donații. Donațiile individuale mai consistente sunt însă mai mult decât binevenite. În acest moment nicio donație nu este prea mică sau prea mare. În condițiile în care doar comunitatea FSEGA cuprinde peste 9.000 de persoane, generozitatea fiecărui membru se poate transforma într-o contribuție finală substanțială”,  a declarat decanul Facultății de Științe Economice, conf. univ. dr. Răzvan V. Mustață.

Donațiile se pot realiza online, cu cardul, în contul Fundaţiei Alma Mater Napocensis a Universității Babeș-Bolyai.