12.567 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate, până astăzi, în România. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost raportate 327 de noi îmbolnăviri.
Dintre persoanele depistate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate și au fost externate. Din nefericire, la nivel național s-au înregistrat până acum 726 de decese. Până la această dată au fost prelucrate 183.688 de teste în întreaga țară.
Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în județele Suceava, Arad, Hunedoara și Neamț, respectiv în municipiul București. De la începutul pandemiei, în Cluj au fost confirmate pozitiv 367 de persoane, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică. În prezent, 187 de bolnavi din județ sunt internați în spitalele dedicate din Cluj-Napoca. În secțiile de terapie intensivă sunt internate 13 persoane, dintre care 9 sunt clujeni. În total, 168 de pacienți infectați cu noul coronavirus au fost vindecați și externați până acum din spitalele clujene, dintre care 115 sunt din județ. În schimb, 13 persoane au decedat, dintre care 8 erau clujeni.
În ultimele 24 de ore, oamenii legii au aplicat 166 de sancțiuni, în valoare de 239.230 de lei, majoritatea pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației. În plus, de la debutul pandemiei, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost înregistrate 8 dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Momentan, în județul Cluj, 236 de persoane sunt în carantină, iar 347 se află în autoizolare la domiciliu.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/