Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

A fost stabilit traseul final al centurii metropolitane a Clujului

Una dintre cele opt variante de traseu propuse pentru centura metropolitană a Clujului a primit avizul din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

În următoarea perioadă vor fi definitivate studiul de fezabilitate, planul urbanistic zonal și autorizația de construire, urmând ca întreaga documentație să fie predată Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în vederea achiziției publice, pentru lucrările de proiectare și execuție, explică Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

„În mare, traseul propus pentru această centură ocolitoare esențială pentru dezvoltarea orașului și a zonei metropolitane începe dincolo de localitate Gilău, venind în paralel cu Someșul în partea nordică a acestuia, pe traseul comunelor Gilău și Florești, traversează înspre sud intrarea Clujul în zona pe care o cunoaștem denumită ca nodul N și își continuă traseul în partea de sud a Clujului, în proximitatea Făgetului, urcând către zona nordică și conectându-se cu actuala centură de Est”a explicat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Costurile estimate pentru construirea centurii metropolitane se ridică la 150 de milioane de euro.

 

Ioana Pîrlea

 

X
X
X