Ajutor pentru familiile aflate în nevoie care locuiesc în Florești

În Florești, Primăria va acorda un ajutor de urgență familiilor care au probleme materiale în această perioadă.

Potrivit primarului Horia Șulea, ajutorul se va acorda o singură dată, sub forma unui coș de alimente în valoare de 200 lei, în urma unei cereri care se depune online, la Primărie, în perioada stării de urgență.

Documentația va conține: declarație pe proprie răspundere că nu au un venit impozibil, actele doveditoare ale domiciliului stabil în Comuna Florești precum și copii, după actele de identitate sau certificatele de naștere ale membrilor majori / copii sub 14 ani ai familiei.

Solicitările vor fi analizate și li se va da curs cu celeritate. Familiile cu 1-2 persoane vor primi un asemenea coș, cele cu 3-6 persoane 2, cele cu 7-10 persoane 3 coșuri, iar cele cu peste 11 persoane 4.

În Florești, autoritățile recomandă ca toate persoanele aflate în spații publice, să poarte măști sau alte mijloace de protecție a gurii și a nasului.

Primarul Horia Șulea, a solicitat Prefecturi, Guvernului și Ministerul Afacerilor de Interne să se permită ca sfintele paști să poată să ajungă la credincioși, sigilate, prin magazinele alimentare.

 

Ne poți asculta și aici: