Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj va fi dotat cu 195 de noi echipamente și aparaturi medicale de ultimă generație, cumpărate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană câștigat de Consiliul Județean.

Noile echipamente vor ajunge în 11 secții și specializări ale Ambulatoriului care funcționează în clădirile spitalului de pe strada Clinicilor.
„Importanța câștigării finanțării europene e dată de faptul că această investiție va contribui, în mod considerabil, la creșterea calității actului medical, la îmbunătățirea activității curente a ambulatoriului și la asigurarea unui proces de diagnostic și tratament de înaltă calitate, în beneficiul tuturor pacienților. Astfel, utilizarea tuturor acestor echipamente moderne va face posibilă tratarea pacienților prin operații minim-invazive care, implicit, vor contribui la reducerea numărului de zile de spitalizare și la o recuperare mult mai rapidă a acestora”, susțin reprezentanții Consiliului Județean, în subordinea căruia se află Spitalul de Urgență.
Valoarea totală a proiectului depășește 13 milioane de lei, din care aproape 10,5 milioane provin de la Uniunea Europeană.
Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj are peste 1.500 de paturi în toate specialităţile medico-chirurgicale și deservește urgențele pentru regiunea de nord-vest a țării.