Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că a trimis corpul de control al instituției să facă verificări, după ce în spațiul public au apărut imagini care indică o posibilă încălcare a normelor alimentare, la Secția de Pediatrie 1.
În paralel, unitatea medicală desfășoară o anchetă internă. Situația este verificată și de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.
Parlamentarul Emanuel Ungureanu este cel care a publicat imagini despre care spune că le-a primit de la o mamă internată cu copilul ei și în care se vede un produs alimentar care ar putea fi alterat.
UPDATE
Conducerea Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a finalizat ancheta internă în cazul posibilei încălcări a normelor alimentare la Secția de Pediatrie Nr. 1.
Reprezentanții unității medicale au declarat că s-a verificat tot traseul produsului, de la depozitul de alimente până la salon și că nu s-au constatat deficiențe.
Conserva în cauză nu prezenta urme de degradare în primele minute de la deschidere și, mai mult, avea ca termen de valabilitate anul 2023, au spus reprzentanții stitalului.
Conducerea unității sanitare a mai precizat că s-a discutat și cu alți părinți, ai căror copii au primit aceeași tip de mâncare și nu au existat reclamații.
Mai mult, persoana care a publicat imagini pe rețelele de socializare cu produsul potențial alterat a declarat, în scris, că nu dorește să depună plângere, după ce i s-a solicitat acest lucru de către personalul spitalului.