Aproape 3 sferturi din Lotul 1 al autostrăzii Sebeș-Turda este gata. Contructorul obligat să finalizeze lucrările până la finalul anului

Lucrările la lotul 1 al autostrăzii Sebeș – Turda înaintează.  Gradul de realizare a ajuns la 72%, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Chiar dacă progresul din ultimele patru luni a fost de aproximativ 10 procente, termenul de finalizare rămâne acest an, susțin reprezentanții companiei. Constructorul lotului, cu o lungime de 17 kilometri, între Sebeș și Alba-Iulia Nord, trebuie să își respecte graficul de lucrări asumat.

Potrivit graficului prezentat de antreprenor la începutul anului se vor finaliza lucrările și se va putea face recepția și deschide circulația. Dacă în momentul acesta aș pune la îndoială această finalizare în anul 2019, aș semna un cec în alb pentru constructor să se lase pe tânjală și să nu mai muncească și să tragă de timp. Dacă nu vor finaliza în decembrie 2019, bineînțeles că vor urma penalizări. Au un ritm destul de bun de lucru, dacă și-l mențin și rămân angrenați serios în proiect, decembrie 2019 este fezabil”, a spus purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Șansele ca lotul 1 al autostrăzii Sebeș-Turda să fie gata în acest an sunt infime, consideră reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

”După ce au tot fost promisiuni fanteziste că acest lot va fi dat în folosință pe toată lungimea lui în acest an, în continuare nu avem șanse pentru lucrul ăsta. Ceea ce era posibil și încă mai este, teoretic, dar foarte foarte greu era să circulăm parțial, de la Sebeș, zona Lancrăm, până în Alba-Iulia Sud, 8-9 kilometri și doar pe bretele scurte care se conectează în cele două giratorii ale nodului Sebeș. Nodul Alba-Iulia Nord nu va fi gata în acest an”, a declarat administratorul Asociației Pro Infrastructură, Ionuț Ciurea.

La lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda, între Alba-Iulia Nord și Aiud, stadiul lucrărilor este de doar 52 de procente. 28 de kilometri ai șoselei au fost deschiși anul trecut circulației.

 

Sursa foto: Facebook CNADNR

 

Ne poți asculta și aici: