Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Autostrada Transilvania se apropie încet de granița cu Ungaria

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat astăzi contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 3 aferent Secțiunii 3C din Autostrada Brașov – Târgu. Mureș – Cluj – Oradea.

Lucrarea va fi realizată de asocierea Trameco SA – Vahostav SK AS – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL. Valoarea contractului depășește 130 de milioane de lei, fără TVA, echivalentul a 28,5 milioane de euro, având un cost/km de 5,3 milioane de euro, fără TVA.

Lotul 3, de 5,35 kilometri din secțiunea 3C a autostrăzii se întinde între localitățile Biharia și Borș într-o zonă de câmpie, ce se înscrie între localitățile Biharia, Satu Nou și granița româno – maghiară, intersectând la nord de localitatea Biharia drumul național DN 19 (Oradea – Satu Mare), la km 59+614, informează Mediafax.

La km 59+875 este prevăzut un nod rutier, respectiv nodul Biharia, cu 5 bretele și 3 pasaje. În apropierea acestui nod rutier se află calea ferată CF 402 Oradea – Satu Mare, pe care o intersectează la km 60+066. Traseul aferent lotului 3 se termină la granița Româno – Ungară, la km 64+450.

Sursa de finanțare este din fonduri europene nerambursabile. În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 19 luni, din care 4 luni pentru activitatea de proiectare și 15 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor ofertată de asocierea declarată câștigătoare este de 10 ani.

O porțiune de aproape 14 kilometri din autostrada Transilvania, cuprinsă între localitățile Iernut și Ungheni, din județul Mureș, a fost deschisă circulației în această săptămână.

Sursa foto: Facebook/CNAIR