Burgerul made in Cluj, o afacere cu „gust” american

De Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii și clujenii pot face o incursiune în bucătăria preferată a locuitorilor de peste Ocean. Doi tineri au adus la Cluj un strop din gastronomia americană și le oferă gurmanzilor gustul celui mai popular preparat: burgerul.

Cei doi tineri au plecat în SUA în căutarea visului american și au decis să nu se întoarcă acasă cu mâna goală. Au descoperit, treptat, poate cel mai popular fel de mâncare al americanilor și s-au gândit că pasiunea lor pentru gastronomie se poate transforma într-o mica afacere cu aer de California.

„Am testat, iar peste tot unde mergeam burgerul era ceva fascinant. Și am decis să încercăm să aducem acele arome și savori și în Cluj. Astfel, în 2015 am deschis prima burgerie din Cluj cu produse, credem noi, cât se poate de autentice”, spune Maria Tiniș.

Fiecare burger are o rețetă aparte. Iar la gustul special un rol important îl joacă și sosul.

„Burgerul care ne definește îl facem doar din carne proaspătă, după o rețetă autentică, și este acompaniat de un plus de gust de cele trei sosuri: ranch, spicy, barbeque. Sunt sosuri pe care le facem zi de zi și care au în compoziția lor 10-12 ingrediente fiecare. California burger este și burgerul pe care îl numim semnătura casei, un burger cu un caracter aparte. Pe lângă carnea suculentă se adaugă bacon și avocado, care oferă un gust cu totul aparte și specific californian”, a mai spus Maria Tiniș.

Burgerii made in Cluj sunt și pe placul pofticioșilor.

„Sunt unici, îmi place că sunt proaspeți, se simte prospețimea legumelor și a cărnii. Combinația de sosuri e foarte, foarte originală, se potrivește. Am luat spicy burger și chiar s-a simțit că e spicy”, a spus o tânără.

„Am gustat și în America, și consider că burgerii de aici sunt mult mai buni. O cu totul altă experiență, totul a fost echilibrat, combinația de arome este perfect echilibrată”, a spus și un tânăr.

Chiar dacă rețetele sunt inspirate din restaurantele din California, aproape toate ingredientele folosite în localul din Cluj sunt pur românești, iar cei doi antreprenori apelează pentru aprovizionare la producătorii locali.

Ascultați materialul difuzat la EBS Radio:

Ioana Pîrlea

Sursa foto: California Burger

Ne poți asculta și aici: