Cea mai importantă stradă din zona industrială a municipiului Turda, 22 Decembrie, va fi reabilitată, în urma unei investiții de peste 14 milioane de lei.
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost scos la licitație de Primăria Turda, iar proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Regional.
Proiectul din care face parte acest contract prevede extinderea carosabilului la 4 benzi, amenajarea de piste de biciclete, modernizarea trotuarelor și a stațiilor de transport în comun, dar și introducerea unui sistem de management inteligent al traficului.
Proiectul face parte din PMUD Turda (Planul de Dezvoltare Urbană Durabilă), care cuprinde modernizarea 4 coridoare de mobilitate urbană, finanțate integral cu bani europeni.
Prin implementarea acestor proiecte, Turda va deveni un oraș prietenos cu mediul, cu locuitorii săi, cu turiștii, cu mediul de afaceri și investitorii, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a primarului Cristian Matei.
Sursa foto: Facebook/Matei Cristian