Cea mai înaltă statuie din lume, de 188 de metri, a fost inaugurată în India. „Statuia Unității”, reprezentându-l pe Vallabhbhai Sardar Patel, unul dintre eroii mișcării de independență din India, a fost ridicată în statul Gujarat.
Statuia, inaugurată de premierul Narendra Modi, a stârnit deja controverse, din cauza prețului de producție, de 370,7 milioane de euro, dar și a impactului asupra mediului, potrivit The Telegraph, preluat de Mediafax.
La evenimentul de inaugurare, la care a participat premierul indian, avioane militare au „inundat” statuia cu flori.
Mulți indieni au criticat prețul exorbitant al monumentului, iar autoritățile din cele 22 de sate din jurul zonei în care se află statuia i-au trimis o scrisoare deschisă premierului în care criticau impactul acesteia asupra mediului.
Baza monumentului este realizată din metal colectat din toată India din 2014 și topit, astfel încât să fie un simbol al unificării. Statuia a fost construită în 33 de luni.
Până acum, cea mai înaltă statuie din lume era Buddha din Templul Izvorului, din China, cu o înălțime de 128 de metri.
Sursa foto: Facebook/Statue of Unity Adventures