Ceremonie de absolvire ”virtuală”, în premieră, pentru Promoția 2020 de la USAMV

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj organizează joi, 18 iunie, o ceremonie de absolvire virtuală, în contextul pandemiei de coronavirus, pentru promoția 2020.

Ceremonia atipică va fi transmisă pe pagina de Facebook a instituției, de la ora 13:00. Aceasta va cuprinde mesaje de la profesorii și studenții celor cinci facultăți din cadrul USAMV.

Prin organizarea acestei festivități, universitatea clujeană dorește să le arate absolvenților că nu sunt uitați, chiar dacă îmbrățișările, florile și felicitările sunt înlocuite de mesaje pe internet.

„Izolarea socială, distanțarea de școală, de colegi, de prieteni sau chiar de familie, efortul colectiv de adaptare la noi metode de predare-învățare, de compensare a interacțiunii directe în amfitetre și laboratoare cu comunicarea online, au fost răsplătite în parte de satisfacția noastră, a tuturor, de a fi reușit finalizarea anului universitar și a ciclului de studii cu menținerea standardelor de calitate. În acest context, ceremonia de absolvire a promoției 2020 nu va fi, din păcate, cea tradițională. Absolvenții nu își vor auzi numele la citirea catalogului, nu vor primi direct felicitările, florile și îmbrățisările colegilor, dascălilor, prietenilor și ale familiei, în schimb vor putea primi mesajul profesorilor și colegilor, mesajul oficialităților invitate, și vor putea fi împreună toți absolvenții din acest an, pentru prima dată în istoria modernă a universității”, a declarat profesorul Cornel Cătoi, rector al USAMV Cluj-Napoca.

 

Ne poți asculta și aici: