Clujeanul Radu Albu, singurul român care a urcat în 2018 la peste 8.000 de metri: „Pentru 3 minute am fost omul de la cea mai mare altitudine de pe planetă”

Clujeanul Radu Albu a ajuns pe vârful Manaslu, la 8.163 de metri, în dimineața zilei de 28 septembrie, la ora 5.15. Întors la Cluj, Radu Albu și-a povestit experiența în emisiunea „Tibi or not to be”, de la EBS Radio.

Radu Albu a plecat din țară la începutul lunii septembrie, după o perioadă de antrenament intens de peste 8 luni. Alpinistul a petrecut 3 săptămâni în tabăra de bază a muntelui Manaslu și la începutul celei de-a 4-a a început progresiv urcarea, pentru ca în 27 septembrie să ajungă în tabăra de la 7.400 de metri. În acea noapte a început urcarea finală, iar după șapte ore a ajuns pe acoperișul lumii.

„A fost foarte greu să urc, dar mi-a fost de zece ori mai greu să cobor. Am făcut 7 ore până în vârf și 14 până jos. Pentru 3 minute am fost omul de la cea mai mare altitudine de pe planetă”, a spus Radu Albu în emisiunea „Tibi or not to be”, de la EBS Radio. „Având în vedere că în spatele meu erau peste 100 de oameni la rând pentru a-și face poza de vârf, eu am petrecut cam trei minute. Și erau -40, -45 de grade afară, ceea ce înseamnă că nu poți să petreci foarte mult timp. În plus, există o vorbă care ne spune foarte clar: în fiecare minut petrecut la peste 7.500 de metri organismul uman moare, deci ar trebui să petreci cât mai puțin timp acolo”, a povestit clujeanul în emisiunea realizată de Tiberiu Crișan.

Deși a fost extrem de frig, Radu nu a suferit degerături, iar bucuria de a fi realizat un vis depășește orice suferință îndurată pe parcurs. Întors la Cluj de puțin timp, Radu Albu susține că în 30 de zile a slăbit 10 kilograme. „O astfel de expediție, la peste 8.000 de metri, este foarte solicitantă fizic. Dar un alt aspect foarte important este faptul ca la altitudine pierzi pofta de mâncare. Mâncarea este digerată cu sânge și cu oxigenul din sânge. Fiind foarte puțin oxigen în aer și în organism, scade dramatic apetitul de mâncare. Cheltui, în medie, între 5.000 și 15.000 de calorii pe zi, în funcție de ceea ce faci în ziua respectivă, și ajungi să mănânci sub 1.000. Și atunci organismul tău nu face altceva decât să topească tot ceea ce ai: grăsime, mușchi”, susține alpinistul.

Manaslu este un munte situat în partea central vestică a lanțului Himalaya, in Nepal, al 8-lea cel mai înalt din lume. Numele lui, care înseamnă „muntele spiritului”, provine din cuvântul sanscrit „manasa”, tradus ca și „intelect” sau „suflet”.

Radu Albu și-a propus să escaladeze toate vârfurile mai înalte de 8.000 de metri, 14 la număr.

Foto: Radu Albu

Ascultă aici întreaga discuție de la EBS Radio: