Dăncilă: Șomajul a ajuns la minime istorice. Numărul de salariați depășește pragul de cinci milioane

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că șomajul a ajuns la minime istorice în România, țara noastră înregistrând și cea mai redusă rată de șomaj din Uniunea Europeană. Numărul de salariați din România a ajuns la cinci milioane de persoane.

„Ocuparea se îmbunătățește. România și-a îndeplinit angajamentul asumat în cadrul strategiei Europa 2020, șomajul a ajuns astfel la minime istorice. În trimestrul trei al anului 2018 rata de ocupare a populației cu vârsta între 20-64 de ani a fost de 71.3%, depășind cu 1.3% ținta națională de 70% stabilită în contextul strategiei 2020. Numărul de salariați depășește pragul de cinci milioane persoane, ca urmare a preluării a aproximativ 100.000 de noi locuri de muncă. România a înregistrat, de asemenea, una dintre cele mai reduse rate de șomaj din UE, respectiv de 4% în octombrie, 3.9% față de 6.5% pe ansamblul UE. Pe baza acestui bilanț încurajator vom stabili prioritățile pentru acest an”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit Mediafax.

În județul Cluj, rata șomajului este 1,3%, mult mai mică decât media națională.

Premierul a precizat că România se situează, în privința exporturilor totale, pe locul șapte în UE, ritmul de creștere al exporturilor românești de pe piața europeană fiind de două ori mai mari față de media statelor membre ale Uniunii Europene.

„România se situează pe locul șapte în ceea ce privește dinamica exporturilor totale, devansând state puternice precum Franța cu 4.6%, Germania cu 4,1% sau Italia cu 3.8%. Ritmul de creștere al exporturilor românești pe piața unică europeană a fost de aproape două ori mai mare față de media țărilor UE, 10.5% comparativ cu 5.4%, ceea ce înseamnă că România a câștigat noi segmente din piața unică europeană. Astfel, exporturile către Germania în primele nouă luni ale acestui an au fost mai mari cu 1,2 miliarde de euro decât în aceeași perioadă a anului 2017. Exporturile către Italia s-au majorat cu 500 de milioane de euro, iar cele către Franța cu 400 de milioane de euro”, a mai adăugat Dăncilă.