Daniel Buda, europarlamentar: „Prioritatea României în timpul derulării președinției Consiliului UE trebuie să fie intrarea în Schengen”

Intrarea în spațiul Schengen trebuie să fie prioritatea României în timpul derulării mandatului de președinte al Consiliului Uniunii Europene, susține europarlamentarul clujean Daniel Buda.

Potrivit acestuia, miniștrii Guvernului trebuie să militeze totodată pentru ca statele membre ale Uniunii Europene să majoreze contribuțiile la bugetul comunitar.

În ceea ce privește intrarea în spațiul Schengen, România poate profita de semnalele pozitive lansate recent de liderii europeni.

„Ca și obiectiv pentru noi, am spus clar că este intrarea României în spațiul Schengen pentru că eu cred că țara noastră merită și îndeplinim toate condițiile din punct de vedere tehnic tehnic a intrării, cel puțin pe calea aerului și în aval, în spațiul Schengen. Plecând de la Donald Tusk, de la mesajul lui Jean-Claude Juncker și Antonio Tajani care a spus da, România trebuie să fie în Shenngen și că Uniunea Europeană nu este completă fără România în acest spațiu. Iată deci că cei de Bruxelles doresc acest lucru, deci trebuie să facem și noi suficient de mult, astfel încât să intrăm în această zonă”, a declarat europarlamentarul clujean Daniel Buda.

România a preluat de la 1 ianuarie 2019 președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de 6 luni. Ceremonia de preluare efectivă a mandatului a avut loc în 10 ianuarie.

Ovidiu Cornea

Sursa foto: Facebook/Daniel Buda