Documentarul „Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, a fost nominalizat la European University Film Award

Documentarul „Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, este unul dintre cele cinci filme nominalizate la European University Film Award, un premiu înființat de Academia de Film Europeană (EFA) și de Filmfest Hamburg (Germania).

Cele cinci pelicule nominalizate anul acesta sunt: „Foxtrot”, de Samuel Maoz, „Happy as Lazzaro”, de Alice Rohrwacher, „Styx”, de Wolfgang Fischer, „Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, și „U- July 22”, de Erik Poppe, potrivit Mediafax.

Filmele au fost alese dintre cele 49 de lungmetraje și 15 documentare din selecția de propuneri pentru nominalizări la trofeele EFA 2018. Peliculele nominalizate vor fi subiecte de dezbatere în 23 de universități din tot atâtea țări și fiecare instituție va alege una. Câștigătorul va fi anunțat pe 6 decembrie, iar premiul va fi înmânat producătorilor pe 15 decembrie, cu o zi înainte de cea de-a 31-a ediție a galei European Film Awards, organizată la Sevilia, Spania.

Organizatorii vor susține și distribuirea filmului, precum și dezbaterile despre acesta.

„Ouăle lui Tarzan”, cel mai nou documentar semnat de Alexandru Solomon, este filmat în Abhazia, acțiunea desfășurându-se în Suhum, capitala acestei mici republici nerecunoscute oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Filmul a avut premiera mondială în vara lui 2016, la cea de-a XVI-a ediție a TIFF de la Cluj-Napoca.

Pornind pe urmele legendarei inițiative a lui Stalin de a crea muncitorul perfect dintr-un hibrid om-maimuță, regizorul ajunge la o interesantă combinație de SF și documentar. Un film inedit prin subiect şi prin abordare, documentarul „Ouăle lui Tarzan” împleteşte două planuri, cel al cercetărilor pe maimuţe şi cel al studiului lumii Abhaziei, paradis şi iad în acelaşi timp, ce oferă o imagine comparabilă cu cea a României de după Revoluţie.

Sursa foto: tiff.ro