Elevii de la Liceul pentru Deficienți de Auz din Cluj învață să creeze aplicații, videouri și animații

30 de elevi ai Liceului pentru Deficienți de Auz din Cluj învață programare cu ajutorul unor specialiști voluntari. Copiii vor deprinde abilități care îi va ajuta să se integreze mult mai rapid și ușor pe piața muncii.

Specialiștii le predau un program cu care tinerii pot să creeze aplicații, videouri sau animații.

„Ce m-a atras la programul ăsta este exact munca cu copiii. Încerc să-i conduc pe trei direcții diferite în același timp. Și anume să înțeleagă, în primul rând, că nu există întrebări greșite. O a doua direcție de învățare este formarea conexiunilor logice. Să știe să descompună o problemă mare și grea în probleme mai mici pe care le pot rezolva pe rând, cu o ușurință mai mare. O a treia direcție pe care mergem este efectiv învățarea programului Scratch”, a declarat pentru EBS Radio Bianca Moncea, unul dintre voluntari.

Proiectul a fost lansat de Asociația „Cartea Daliei”, iar cursul de programare îi ajută pe elevi să își dezvolte abilități de selectare și evaluare a informației.

„Pe lângă aceste informații și abilități pe care și le dezvoltă, este partea de colaborare, partea de relaționare cu alte persoane care aud, deci care sunt din alt mediu. Partea de soluționare de probleme poate fi un ajutor pentru ei. Și partea de responsabilitate socială, că și elevii noștri ar putea fi capabili la un moment dat să lucreze alături de alte persoane fără deficiență, să creeze programe, să fie integrați în muncă alături de persoane valide”, a declarat și Nicoleta Dunca, directoar adjunct al Liceului pentru Deficienți de Auz din Cluj-Napoca.

„Cartea Daliei” este o asociație implicată în activități educaționale, pe componentă IT.

Alexandra Ogruțan