Elevii din România sunt suprasolicitați și le este afectată creativitatea. Mircea Miclea: „Să-i lași copilului timp efectiv pentru a se juca este obligatoriu!”

Programele şcolare sunt prea încărcate, iar temele constituie un factor de stres pentru elevi, potrivit unui studiu. Psihologul clujean Mircea Miclea spune că din dorința de performanță a părinților, copiii au ajuns să fie suprasolicitați.

Programele școlare sunt prea încărcate și, mai mult, neadaptate cerințelor din zilele noastre. Asta arată un studiu realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Astfel, peste 90% dintre elevi, părinți și profesori susțin că programele școlare nu sunt adaptate cerințelor pieței muncii. Participanții la sondaj cred că materii precum educația financiară, antreprenoriat sau dezvoltare personală ar trebui introduse în școli.

Mai mult, jumătate dintre cei intervievați consideră și că temele pentru acasă sunt un factor de stres pentru elevi. La toate acestea, se adaugă și dorința unor părinți de a avea copii care fac performanță, poate cu un preț prea mare.

„Joaca dezvoltă creativitatea. Dar sunt părinți care din dorința lor ca să facă performață copiii pe care ei îi au, îi suprasolicită. Le cer să facă meditații peste meditații, să aibă activități după acrtivități, să aibă tot timpul un program, iar această angrenare perpetuă într-un program în care după ce ți-ai terminat orele trebuie să te duci la scrimă, după ce ai terminat scrima trebuie să mergi la lecții de pian, după ce ai terminat lecția de pian trebuie să vii acasă să-ți faci temele, după care trebuie să te duci să alergi prin parc, nu e de bun augur. Adică trebuie o justă măsură în toate”, spune psihologul Mircea Miclea, fost ministru al Educației.

Acesta a adăugat că cel mai important lucru pentru copii este să se joace pentru că altfel vor fi tot mai lipsiți de creativitate.

„Să-i lași copilului timp efectiv pentru a se juca este un lucru extrem de benefic, este obligatoriu. Pentru că altfel ai un copil care poate să devină eficient, dar este tot mai lipsit de creativitate și tot mai puțin capabil să gândească <<out of the box>>, să gândească altfel decât majoritatea. Va fi un elev ascultător, în varianta cea mai bună, dar nu va fi unul care va gândi și altfel și în dezvoltarea socială de acum încolo, creativitatea este mai importanta decât algoritimica. Pentru algoritmi avem roboți, inteligență artificială. Dar în creativitate nu o sa avem roboți, o să avem nevoie de oameni”, a mai spus Mircea Miclea.

Sursa foto: pixabay.com