Femeile din Ungaria care au patru sau mai mulți copii nu vor mai plăti taxe pe venit

Premierul ungar Viktor Orban a anunțat că femeile din Ungaria care au patru sau mai mulți copii nu vor mai plăti taxe pe venit, ca parte dintr-o strategie a Guvernului de a crește rata natalității.

Potrivit site-ului publicației The Guardian, preluat de Mediafax, Viktor Orban a afirmat că familiile care au mai mulți copii reprezintă o variantă preferabilă față de familiile de imigranți. „În toată Europa sunt din ce în ce mai puțin copii, iar răspunsul din partea occidentului este migrația. În loc de numere, vrem copii unguri. Pentru noi, imigrația înseamnă că ne predăm”, a declarat oficialul.

Potrivit Reuters, alte măsuri adoptate vor fi extinderea unui program de credit pentru familiile cu cel puțin doi copii, pentru a îi ajuta în cumpărarea unei case, subvenții pentru achiziționarea unui automobil și anularea impozitului pe venit pentru femeile care cresc cel puțin patru copii.

De asemenea, femeile sub 40 de ani care se căsătoresc pentru prima oară vor putea beneficia de un împrumut de 10 milioane de forinți. La al doilea copil o treime din datorie va fi anulată, iar la nașterea celui de al treilea creditul va fi considerat rambursat.

Orban a declarat că principalul scop politic din mandatul aceste este să se ocupe de situația demografică.

Sursa foto: Károly Árvai/kormany.hu