FOTO | Clujenii pot ajuta păsările sălbatice să treacă iarna. Duminică se deschide „Atelierul de hrănitori”

Ziua când clujenii vin alături de copii și de nepoți pentru a confecționa hrănitori pentru păsările sălbatice și pentru a învăța cum să le ajute să treacă peste gerul iernii se apropie.

Societatea Ornitologică Română deschide „Atelierul de Hrănitori”, duminică, 25 noiembrie 2018, la Muzeul Zoologic al Universității Babeș-Bolyai. Evenimentul este deja o tradiție fiind la cea de a V-a ediție.

„Ne dorim foarte mult să reușim să sensibilizăm clujenii asupra biodiversității urbane, pe care o pot observa și ajuta chiar și pe timp de iarnă. Vom pune accentul pe felul corect în care trebuie hrănite păsările sălbatice, pentru că, în ciuda a ceea ce se crede, pâinea nu este alimentul cel mai indicat pentru păsări. Dar ne vom ocupa și de alte specii cărora le putem face viața mai ușoară în lunile de iarnă”, a spus Dora Domșa, coordonatorul Biroului Teritorial Cluj al SOR.

Cei care vor ajunge duminică, între orele 10.00 și 16.00, la Atelierul de Hrănitori sunt așteptați de voluntarii și de staff-ul SOR cu povești despre păsări, informații practice și cu o mulțime de idei folositoare pentru a face iarna mai ușoară pentru păsări.

La atelier, oamenii vor învața să confecționeze hrănitori pe care le pot lua acasă. Cei inteersați pot să aducă coji de nucă de cocos sau de pomelo, sticle de plastic sau cutii de lapte. Din aceste materiale clujenii nu vor învăța să facă doar hrănitori numai bune de instalat, dar și alte obiecte de decor și de sezon, care au păsările ca sursă de inspirație.

Iubitorii de păsări își vor putea testa și abilitățile de identificare a speciilor din Cluj.

„Vom începe cu ajutorul ilustrațiilor, în muzeu. Apoi, vom ieși afară, la hrănitoarea din Parcul Facultății de Biologie/Grădina Mikó, pentru a vedea păsările direct și pentru a învăța să le deosebim și după aspect, dar și după stilul de a se hrăni și felul în care zboară. Colegii de la Muzeul Zoologic vor face din oră în oră un tur ghidat prin sălile muzeului, având ca punct central păsările. Însă, ca întotdeauna, mai avem și alte surprize”, a adăugat Dora Domșa.

Sursa foto: SOR Cluj