FOTO | Primul taxi comunitar din Cluj-Napoca, The Beard Mobile, primește finanțare de la Primărie

Primăria Cluj-Napoca a alocat 15.000 de lei din bugetul pe acest an pentru proiectul The Beard Mobile, primul taxi comunitar din oraș, care asigură transport gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi.

The Beard Mobile este primul proiect social de acest fel din România, inițiat și coordonat de către Asociația Beard Brothers. Scopul proiectului este de a pune la dispoziţia persoanelor cu dizabilităţi o metodă de transport adecvată nevoilor.

Beneficiarii sunt persoane cu nevoi speciale care au nevoie de transport pe raza municipiului Cluj-Napoca şi în zonele limitrofe, pentru diverse evenimente sociale, culturale sau în scop medical.

„Comenzile sunt preluate prin dispeceratul The Beard Mobile, iar maşina efectuează transportul beneficiarului şi al aparţinătorului la destinaţia dorită, dus-întors, asigurând confort şi siguranţă. Programul de transport se realizează pe bază de programare telefonică, la telefon 0720 291 465, cu minim 24 de ore înainte de cursă”, anunță primarul Emil Boc.

De la startul proiectului, din 2017, și până în prezent, The Beard Mobile a efectuat aproximativ 1.500 de curse, a parcurs peste 12.000 km și a deservit peste 160 de beneficiari.

Sursa foto: Facebook/Emil Boc