FOTO | Spectacol de pantomimă și daruri pentru pacienții Clinicii Medicală III din Cluj-Napoca

Mai mulți actori au făcut spectacole de pantomimă în saloane și au împărțit fructe, bomboane și felicitări tuturor pacienților internați, aparținătorilor acestora și personalului medical.

Acțiunea face parte din ediția de Crăciun a programului „Terapie prin artă”, prin care organizatorii doresc să aducă un moment de bucurie celor care au nevoie.

„Pacientul merge în spital, are acolo un tratament sau anumite proceduri medicale pe care urmează să le facă. Noi venim să suplimentăm cu partea artistică, pentru a îmbunătăți starea de bine a pacientului, pentru a-l face să fie mai optimist și pentru a-l face să accepte mai ușor tratamentul și situația în care se află”, explică Diana Buluga, organizatorul campaniei.

„Ne-a plăcut foarte mult, ne-a părut bine, am fost fericiți că, deși suntem în spital, cineva ne-a deschis o ușă și am fost bucuroși de vizita lor. Le mulțumim mult băieților care au fost, să le dea sănătate să facă și pe mai departe ceea ce au făcut”, spune un pacient. „Au făcut așa ceva ca și un spectacol și după aia ne-au dat cadouri și ne-au urat <Sărbători fericite>”, spune soția unui pacient internat la Gastroenterologie.

Programul „Terapie prin Artă” al companiei de teatru „Create. Act. Enjoy” se desfășoară în Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Dr. Octavian Fodor”.

Alexandra Ogruțan

Ne poți asculta și aici: