FOTO | Traseul viitoarei centuri a Dejului: pasaj peste calea ferată și pod de 200 de metri peste Someș

Traseul viitoarei centuri a municipiului Dej curpinde un pasaj peste calea ferată, unul peste triaj, dar și poduri care trec peste un drum județean și peste râul Someș.

Potrivit reprezentanților Asociației Pro Infrastructură, Studiul de Fezabilitate (SF) a fost aprobat în anul 2010: „Traseul se desprinde din DN1C în apropierea ieșirii din oraș spre Cluj-Napoca, traversează printr-un pasaj suprateran calea ferată Cluj Napoca-Dej și continuă spre nord printr-un pasaj peste DJ161D. Urmează un pod lung de 200 m peste Râul Someș și un pasaj de 150 m care supratraversează Triajul Dej. Capătul este în nodul denivelat cu DN17 în direcția Bistrița”.

Reprezentanții asociației care monitorizează proiectele de infrastructură din românia susțin că, dacă licitația se va derula cu rapiditate, lucrările vor începe în prima parte a anului viitor. Asta și pentru că avizele obținute în urmă cu 9 ani sunt expirate. „Toate avizele obținute la acea dată sunt expirate, multe fiind acordate doar de principiu, condiționate de către emițători. Rămâne de văzut dacă viitorul antreprenor va fi nevoit să modifice semnificativ proiectul propus în SF pentru a obține avizele definitive și să solicite sume suplimentare de bani, lucru des întâlnit pe contractele cu studii învechite”, mai arată reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat săptămâna trecută pe platforma informatică de achiziții publice (SICAP) anunțul de participare pentru procedura de achiziție publică pentru proiectarea și execuția Variantei de Ocolire Dej, în lungime de 5,45 kilometri.

Sursa foto: Facebook/Asociația Pro Infrastructură