Copii care învață să cânte, vârstnici emoționați și femei private de libertate care redescoperă frumusețea muzicii. Așa poate fi descrisă atmosfera creată de mai mulți soliști de la Opera Națională din Cluj, care au dus muzica spre cei care nu pot ajunge singuri la ea.
Artiștii au susținut într-o singură zi trei recitaluri neconvenționale, pentru vârstnicii de la Casa Theodora, micuții de la Căsuța Bucuriei și femeile private de libertate de la Penitenciarul Gherla (secția Cluj-Napoca). Mezzosoprana Iulia Merca a fost impresionată de lucrul cu copiii, iar unul dintre ei a fost cooptat în renumitul cor Junior VIP.
„Într-o sâmbătă, dimineață la ora 11.00, Ionela s-a pus pe cântat spontan și 15 minute a cântat singură cântecelul cu Alunelul și cu Pădurea și cu prietenii din pădure, că nu am mai putut să o oprim. Ăsta este un talent, așa se manifestă talentul. Și asta este pentru mine confirmarea faptului că facem bine ceea ce facem, cântăm de bucurie, cântăm ca să îi inspirăm și pe alții și să aducem bucuria și fun-ul, că e fun, e o binecuvântare, nu e o corvoadă”, a declarat Iulia Merca.
Opera națională din Cluj-Napoca va continua seria de spectacole susținute în locuri neconvenționale.
„Ne dorim să ne aducem publicul mai aproape. Ne dorim ca lumea să înțeleagă că opera nu este un gen elitist. Este un gen care poate fi văzut și ascultat de absolut oricine, cu orice nivel de înțelegere. Orice om poate să vină la Operă să se bucure de ceea ce vede pe scenă, spectacolele noastre sunt foarte complexe, costumele sunt frumoase, indiferent de unde vii și cine ești, la Operă vei găsi ceva care să îți placă”, a spus Cristian Avram, PR-ul instituției.
Filmul primei ediții a Caravanei de Operă a fost prezentat în weekend pe scena mică a Operei clujene.
Caravana de operă 2018 s-a încheiat și acum vă puteți bucura și dumneavoastră de rezultatele sale! Copiii de la Căsuța Bucuriei, vârstnicii de la Casa Theodora și femeile private de libertate de la Penitenciarul Gherla (secția Cluj-Napoca) au fost vizitați de muzică! Iulia Merca, alături de invitații ei, tineri muzicieni din cadrul Studio-ului Lya Hubic, al Operei Române Naționale din Cluj-Napoca, au interpretat arii și canzonete din repertoriul internațional și românesc și au dus muzica spre cei care nu pot veni singuri spre ea.Le mulțumim tuturor celor implicați și sperăm să ne revedem și în 2019. Cu: Iulia Merca, Diana Gheorghe, Lorena V. Puican, Oana-Maria Trimbitas, Alexandra Leşiu, Köpeczi Sándor-Attila, Balaj Sebastian, Bianca Murariu, Radu Miron, Cristian Avram și Andreea Iacob.Foto: Nicu CherciuVideo: Magdy M HawashProiect organizat de Asociația SHIFT – Transilvania Art Grup în parteneriat cu Opera Națională Română Cluj-Napoca și sprijinit de RMB Inter Auto | Mercedes-Benz Cluj și The Place.Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
Publicată de Opera Nationala Romana Cluj-Napoca pe Duminică, 16 decembrie 2018
Sursa foto și video: Facebook/Opera Națională Română Cluj-Napoca