FOTO & VIDEO | Pregătiri pentru Centenar! Statuile mitropolitului Bartolomeu Anania, a episcopului Nicolae Ivan și a cardinalului Iuliu Hossu au fost amplasate în centrul Clujului

Trei statui dedicate unor personalități ale bisericilor ortodoxă și greco-catolică au fost amplasate astăzi în centrul Clujului, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Statuia care îl înfățișează pe cardinalul Iuliu Hossu a fost amplasată pe bulevardul Eroilor, în timp ce statuile mitropolitului Bartolomeu Anania și cea a episcopului Nicolae Ivan au fost montate în piața Avram Iancu, în fața Catedralei Ortodoxe.

Statuia dedicată cardinalului Iuliu Hossu, are o înălțime de peste doi metri și jumătate și a fost realizată din bronz, de sculptorul Ilarion Voinea. Monumentul cântărește aproape 500 de kilograme.

„Este reprezentat în hainele în care a fost cu delegația care a dus Actul Unirii Regelui Ferdinand și în piept are medalia pe care Ferdinand le-a pus-o tuturor atunci când i-a întâmpinat Brătianu și le-a spus <<de 1000 de ani vă aștepăm>>. Este exact în hainele ale și eu am încercat să le copiez cât am putut eu, dar să le și transpun plastic, pentru că trebuie făcută o oarecare interpretare. În mână are un simbol care ar fi documentul Unirii”, a declarat pentru EBS Radio Ilarion Voinea.

Realizate tot din bronz, statuile episcopului Nicolae Ivan și a mitropolitului Clujului Bartolomeu Anania au fiecare aproape trei metri înălțime și sunt opera lui Alexandru Păsat.

„Am mers pe o sinteză a lucrărilor. I-am făcut foarte simpli și am mers pe verticalitate, adică i-am făcut ca pe niște coloane, ca pe niște stâlpi. I-am pus destul de jos, noi am vrut chiar jos de tot să-i punem, dar din păcate este strâmbă piața asta, ca să fie la nivelul oamenilor”, a declatat și Alexandru Păsat.

Clujenii văd cu ochi buni apariția celor trei noi monumente în centrul orașului.  „E un gest extraordinar. Sunt puține gesturile care în an Cenetenar rămân, din păcate. Și majoritatea dintre ele, după cum observăm, sunt făcute de biserică”, a spus un clujean.

Cele trei statui au costat peste 200.000 de euro, cea mai mare parte a banilor fiind asigurată de Primăria clujeană. Ele au fost realizate în urma unor concursuri de soluții, jurizate de arhitecți și artiști.

Nicolae Ivan este cel care a reînființat o structură episcopală la Cluj, Episcopia Vadului, Feleacului și Clujului. S-a numărat printre membrii aleși ai Marelui Sfat Național de la Alba-Iulia. Bartolomeu Anania este cel care a inițiat demersurile de înființare a Mitropoliei Clujului. Cardinalul Iuliu Hossu este cel care a citit proclamația Marii Uniri din 1 decembrie 1918.

Text, foto și video: Ovidiu Cornea

Ne poți asculta și aici: