Interviurile EBS | Levente Molnar, actor în filmul Fiul lui Saul, distins cu Oscar: Mi s-au deschis niște porți nu datorită momentului de vizibilitate, ci datorită muncii

Actorul clujean Levente Molnar a vorbit despre cum i-a influențat cariera succesul filmului Fiul lui Saul. El povestește că „m-a luat cu tremurici” când a primit mailuri din partea studiourilor americane de film.

„Pe partea de film, mi s-au deschis niște porți. Nu datorită momentului de vizibilitate mi s-au deschis, ci datorită muncii. Au fost oameni care au văzut filmul și au apreciat și ce am făcut eu, pe lângă ce au făcut alții, și apreciind astea le-au venit idei. Eu consider ăsta un moment în care, datorită faptului că filmul a ajuns în diferite țări ale lumii, oamenii au avut posibilitatea să vadă ce facem. Și văzând ce facem în film, au venit oferte de te miri unde sau din acelea la care doar ce am văzut mailul și m-a luat cu tremurici. Adică, eu n-am avut până atunci legături cu studiourile americane și când niște studiouri se interesează de tine te onorează”, a spus actorul în interviul acordat lui Ovidiu Cornea.

El a povestit că viața lui se împarte acum între Londra, Cluj, Maramureș, București și Budapesta. „Sunt cumva cu un flotant european. Asta nu înseamnă că suflețelul meu nu în Transilvania se simte cel mai bine. (…) Am o prezență și la Londra, deci jumătate din viața mea se petrece acolo, pentru că e o cultură pe care o apreciez, pentru că e un amalgam de oameni din toată lumea în care îmi place să fiu. (…) Prezența mea acolo nu înseamnă că eu nu sunt prezent în Cluj, nu sunt prezent în Berchez, că eu nu sunt prezent în București sau la Budapesta, depinde unde e proiectul pentru care am semnat”, a mai spus Levente Molnar.

Ascultă aici interviul integral difuzat la EBS Radio: