Liviu Vidican Manci, preot și lector universitar, doctor în teologie, a vorbit la EBS Radio despre plusurile și minusurile tehnologiei în viața tinerilor, dar și de ce filmulețele urcate pe Youtube sunt mai grăitoare pentru tânăra generație decât exemple teoretice, fie ele chiar și de inspirație biblică. De asemenea, invitatul a subliniat și de ce este important ca pedagogii să își upgradeze limbajul la noile tehnologii.

Teza preotului Liviu Vidican Manci, pe care a susținut-o recent, are ca temă generația digitală, dar și adaptarea discursului religios la așteptările tinerilor de azi.
Preotul spune că noile tehnologii sunt foarte atractive pentru copii. Mai mult, imaginea, care este însoțită de multe ori și de o coloană sonoră pe măsură, îi emoționează pe copii.
„Noile tehnologii, prin imagini, prin înregistrări, prin filmulețe, de fapt ele nu teoretizează, ci arată concretul, adică fapta. Mult mai mult emoționează un copil un filmuleț cu un om al străzii care este ocolit de șapte oameni și ajutat doar de al optulea atunci când vede filmulețul, care e pe o coloană sonoră ce transmite o oarecare emoție și în altfel se sensibilizează atunci când îi vorbim de Bunul Samarinean, care a venit și l-a ajutat pe cel căzut pe drumul de la Ierusalim la Ierihon, trei au trecut pe lângă el, a venit samarineanul și l-a ajutat. Și copilul se uită și zice – da, știu episodul, l-am mai auzit. Știu din ce Evanghelie face parte – dar refuză să-și imagineze, sau își imaginează sau rămâne doar cu mintea la o pictură pe care o avem în biserică, care este superbă, de altfel, dar pentru el nu mai spune foarte multe. Rămâne artă. Ori făcând această translație de la ceea ce este abstract la ceea ce este concret, aici este plusul”, spune preotul Liviu Vidican Manci.
Lector universitar, preotul Liviu Vidican Manci consideră că există o prăpastie între elevi, care sunt atât de familiarizați cu tehnologia și profesorii lor. Și tot el spune că cei din urmă trebuie să învețe să comunice cu această generație.
„Sunt în educație și văd care e vidul teribil pe care noi îl avem acolo. Deși dotezi o sală de clasă cu smart board-uri. Am experiența aceasta ca director de Seminar. Acolo am încercat să tehnologizăm lucrurile, laboratoare scumpe, costisitoare, anual cumpărăm table inteligente, dar ne batem de următoarea realitate: profesorii nu prea știu să le folosească. Ori teza mea tocmai acest lucru îl subliniază. Ei sunt digital native, foarte bine. Noi ieșim în mediul virual și spunem așa cum am spune într-un mediu real lucrurile. Ei nu-l primesc, nu întotdeauna și nu e un feedback bun. Ce se întâmplă? Păi nu-i adaptăm pe ei la noi și-i întoarcem 100 de ani înapoi, ne adaptăm noi la situație și ne este mai ușor să învățăm tehnici, strategii de comunicare adaptate mediului virual, decât să-i obligăm pe ei să audă aceleași povești multimilenare”, a mai spus preotul.
Preotul Liviu Vidican Manci a mai arătat că are mare încredere în tinerii din ziua de astăzi și că nimeni nu trebuie să le schimbe parcursul.
„Omul are această capacitate de a se trezi. Este fascinantă această capacitate de a se trezi. La un moment dat ai o lehamite teribilă de viața pe care ai avut-o până la un anumit punct, mai vin și vârstele omului. De lucrurile acestea trebuie ținut cont și mă deranjează foarte mult când îi criticăm pe tineri, trecând viața lor prin prisma celor 40 sau 50 sau 100 de ani pe care îi avem noi. El are 20 de ani și la 20 de ani trebuie să trăiască ca la 20 de ani pentru a se încărca cu o experiență care la 30 de ani îi va spune aștia 10 ani i-ai petrecut degeaba sau au fost foarte buni, de aici înainte mai schimbi ceva…Deci putem, la modul general să spunem multe, dar vreau să spun că sunt optimist în ceea ce îi privește pe tineri și vreau să subliniez ca am fost foarte bucuros când am văzut rezultatul echipei naționale a tinerilor U21, care au arătat că la nivel de mentalitate se aseamănă cu Generația de Aur. Asta înseamnă că, în sfârșit, am depășit acel nenorocit prag în care eram frustrați și anxioși și cu o părere foarte proastă legată de propriile persoane și nu mai stăm în fața unei echipe mari așteptând să ne dea goluri”, a mai spus preotul.
Ascultați aici interviul integral pe care preotul Liviu Vidican Manci i l-a acordat lui Ovidiu Cornea: