Lucrările la Parcul tehnologic Tetapolis din Cluj ar putea începe toamna viitoare

Consilierii județeni au aprobat majorarea cu peste 20 de milioane de lei a capitalului social al companiei Tetarom, care va administra parcul tehnologic. Majorarea s-a făcut prin aport în natură, adică prin transferarea a două parcele de teren în suprafață de 8 hectare, unde va funcționa Tetapolis.

Potrivit directorului Tetarom, Viorel Găvrea, edificarea noului parc tehnologic trebuie să urmeze pași birocratici și tehnici, precum elaborarea Planului Urbanistic Zonal, respectiv licitația pentru studiul de fezabilitate. În variantă oprtimistă, lucrările vor începe în toamna anului viitor, iar acestea vor dura 2-3 ani.

Parcul Tetapolis va fi coordonat de o asociere din care fac parte societatea Tetarom, subordonată Consiliului Județean Cluj, Primăria Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară. „Asocierea va fi o structură deschisă, vor putea veni toate universitățile și institutele de cercetare. Vom avea toate componentele pentru un astfel de parc, de la incubatoare la business angels (investitori care finanțează afaceri noi, n.red.), clădiri dedicate transferului tehnologic, clădiri dedicate unor laboratoare aferente universităților”, a declarat Viorel Găvrea.

Proiectul Tetapolis cuprinde construcția mai multor clădiri destinate activităților de cercetare, dezvoltare, inovare și transfer tehnologic în extinderea Parcului Industrial Tetarom I.

Sursa foto: Facebook/Tetarom