Mesajul de Paști al PS Florentin Crihălmenau: „Prin Învierea Sa, Hristos a învins răul și moartea. Să-L lăsăm să fie mereu învingător și în luptele noastre”

Pentru credincioșii greco-catolici, bucuria Paștelui va fi dublată, în acest an, de vizita Papei Francisc.

Suveranul Pontif se va afla în țara noastră între 31 mai și 2 iunie, iar evenimentul este de o importanță majoră pentru toți creștinii români, a transmis Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, în mesajul de Paști.

„Bucuriei Marii Sărbători a Învierii Domnului îi alăturăm în această vară și bucuria vizitei în România a Sfântului Părinte Papa Francisc. În cadrul acestei vizite Suveranul Pontif a acceptat ca în timpul celebrarării liturgice de pe Câmpia Libertăţii a Blajului să fie beatificați cei şapte episcopi greco-catolici morți în faimă de martiri în timpul regimului comunist. Astfel, pământul sfânt al Blajului – Micii Rome va fi binecuvântat cu șapte fericiți episcopi martiri pentru credință și pentru unitate. Căci lupta lor în credință a fost pentru a păstra unitatea cu Dumnezeu. A trăi misterele credinței înseamnă a trăi ceea ce mărturisim, adică o viață creștină. Aceasta presupune o luptă neîncetată, căci viața creștină este o luptă permanentă, ne spune Sfântul Părinte Papa Francisc, dar o luptă foarte frumoasă, care ne permite câte o sărbătoare ori de câte ori Domnul învinge în viața noastră. Am înțeles că prin Învierea Sa, Hristos a învins răul și moartea. Să-L lăsăm să fie mereu învingător și în luptele noastre, și astfel, întreaga noastră viață să devină o continuă sărbătoare!”, a spus în Pastorala de Paști episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu.

Ioana Pîrlea

Ne poți asculta și aici: