Meteorologi: În weekend, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi de până la 17 grade Celsius

Vremea se încălzește semnificativ în următoarele zile, astfel că în vestul şi centrul țării temperaturile vor ajunge, în weekend, la 17 grade Celsius.

„În partea de sud-est a continentului, inclusiv, în ţara noastră, circulaţia aerului se va face din partea sudică ceea ce va presupune un raport din ce în ce mai cald din nordul Africii, motiv pentru care temperaturile vor fi în creştere şi vom ajunge la o temperatură destul de caldă, mai ales în regiunile intracarpatice şi în sudul teritoriului. Cu temperaturi uşor mai scăzute, dar tot o vreme caldă ne aşteaptă în Moldova, Muntenia şi Oltenia, unde temperaturile ar putea fi influenţate de prezenţa norilor”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu în cadrul Admnistrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit acestuia, temperaturile vor ajunge chiar și la 17 grade Celsius. „Va fi o vreme deosebit de caldă, maximele de sâmbătă se vor situa în general între 5 şi 15 grade, iar duminică va fi vârful acestei perioada mai calde, cu maxime între 7 şi 17 grade. Cele mai ridicate valori le vom avea în vest şi centrul ţării”, a declarat reprezentantul ANM.

Meteorologul spune că odată cu acest aer cald din Africa vor fi aduse şi particule de praf saharian, care nu vor avea consecinţe asupra ţării noastre.

Sursa foto: pixabay.com