Vești bune de la meteorologi: Vremea se încălzește, iar maximele vor ajunge până la 28 de grade Celsius

Vremea se încălzeşte treptat în toate zonele ţării, anunţă meteorologii, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 27-28 de grade Celsius în Vest.

„Începând de astăzi valorile termice vor fi în creştere treptată în toate zonele ţării, astfel încât la sfârşitul săptămânii, în cursul zilei de duminică, se va ajunge în partea de Vest a teritoriului şi la maxime de 27-28 de grade. Şi temperaturile minime vor fi ridicate. Marea lor majoritate, între 7 şi 17 grade, cu cele mai mari valori în dealurile de Vest”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Meteorologul mai susţine că în următoarele zile va ploua în Vestul, Nordul şi Centrul ţării.

„În ceea ce priveşte precipitaţiile, pe fondul încălzirii vor fi doar sub formă de ploaie. Zonele vizate de ploi vor fi cele Vestice, Nordice şi Centrale, dar se vor semnala pe arii restrânse şi neînsemnate cantitativ”, a mai spus reprezentantul ANM.

„Vremea va continua să se încălzească de mâine și la Cluj, astfel încât temperaturile vor fi cu 4-5 grade mai mari decât cele de astăzi, iar sâmbătă și în special duminică așteptăm ca temperatura în orele amiezii să ajungă la 23-24 de grade”, a declarat pentru EBS Radio șeful Serviciului Prognoză din cadrul Centrului Meteorologic Transilvania Nord, Narcis Maier.

Sursa foto: pixabay.com