O nouă campanie de donare de sânge la Cluj. Aceasta este organizată de studenții mediciniști

Peste 100 de persoane au donat astăzi sânge la Cluj, în prima zi a campaniei desfășurată de studenții mediciniști.

Coordonatorul acțiunii, Orlanda Moldovan, a declarat că numărul participanților este dublu față de o zi normală, când la Centrul de Transfuzii Sanguine se prezintă până la 50 de oameni.

„Pentru intervenții chirurgicale sau tratamentul unor boli ca și cancerul, ori în cazul accidentelor de mașină sau de muncă este nevoie de sânge. Pacienții respectivi au nevoie de preparatele din sânge pentru a supraviețui. Pentru cei care donează, gestul în sine e considerat un act umanitar fără egal, având în vedere că o donare de sânge poate salva până la trei vieți. De asemenea, prin donare ne reîmprospătăm sângele”, a explicat Orlanda Moldovan, beneficiile donării de sânge.

Campania studenților mediciniști se desfășoară până vineri, între orele 7.30 și 14.00, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Cluj.

O acțiune similară a fost organizată în urmă cu câteva săptămâni de colegii lor de la Universitatea Babeș-Bolyai.

Sursa foto: pixabay.com