Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Patru cărți despre Marea Unire și Alexandru Vaida Voevod, lansate la Cluj-Napoca

Unirea de la 1918 a fost votată și de oamenii simpli. Asta susține scriitorul Mircea Vaida Voevod în volumul-document „1 Decembrie, Mărturii ale participanților, votanți ai Marii Uniri”, lansat ieri la Muzeul Etnografic din Cluj.

Cartea se bazează pe o arhivă păstrată de-a lungul deceniilor de istoricul Ioachim Crăciun și recuperată de scriitorul clujean. „Poporul român, din acel moment al toamnei, al iernii anului 1918, a fost la înălțimea situației, la înălțimea pleiadei de intelectuali care a condus această mulțime. O mulțime care se vădește astăzi, prin textele pe care le-am publicat, a fi o mulțime, o plebe inteligentă care a reacționat sensibil la evenimentele istorice și care, în cele din urmă, a făcut istorie”, a spus Mircea Vaida Voevod.

Alte trei volume care tratează contribuția lui Alexandru Vaida Voevod la Unirea de la 1918, dar și modul în care a fost privit acesta de către contemporani au fost lansate tot ieri.

Cele patru cărți nu ar trebui să lipsească din bibliotecile pasionaților de istorie, spune istoricul Tudor Sălăgean: „Ne dezvăluie în primul rând o personalitate uriașă a momentului 1918. De asemenea, sunt mărturii documentare care ne oferă o imagine veridică și extrem de interesantă asupra momentului Marii Uniri, asupra capabilităților participanților la Marea Adunare de la Alba Iulia și a resurselor aproape inepuizabile pe care poporul român le-a pus în mișcare în momentul noiembrie-decembrie 1918 și în anii care au urmat”.

Cărțile lansate ieri, apărute la editura Risoprint, au fost prezentate de prorectorul UBB, istoricul Mircea Bolovan, și de istoricul literar Mircea Popa.

Text și foto: Ovidiu Cornea

X
X
X