Peste 600.000 de turiști în județul Cluj, în primele 11 luni ale anului trecut

612.000 de turiști au ajuns în județul Cluj în primele 11 luni ale anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică. Clujul este astfel pe locul patru în țară, după București (1,9 milioane de turiști), Constanța și Brașov (peste 1,2 milioane de turiști).

 

Potrivit acelorași date, numărul de înnoptări a fost în județul Cluj de 1,1 milioane. La acest capitol, primul loc în țară este ocupat de Constanța, cu 4,9 milioane de înnoptări ale turiștilor, urmat de București (3,1 milioane) și Brașov (2,4 milioane).

La nivel național, în primele 11 luni ale anului trecut, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 11,9 milioane, în creştere cu 6,4% faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2017. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat în perioada menționată 78%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22% .

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,6% din total turişti străini), iar din aceştia 85,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene, informează Mediafax.