Podul de la Gilău va fi inaugurat vineri. Șoferii care merg de la Zalău spre Oradea sau Alba vor economisi 20 de minute

Inaugurarea tronsonului de autostradă de 9 kilometri între Gilău și Nădășelu, programată pentru vineri, va reduce timpul petrecut în trafic de șoferii care se deplasează dinspre Zalău spre Oradea sau Alba-Iulia, via Cluj.

Podul de la Gilău și căile de acces aferente au peste 700 de metri. FOTO: Ovidiu Cornea, EBS Radio

Specialiștii din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj au efectuat un test, ale cărui rezultate arată că șoferii vor economisi 20 de minute pe drumul dintre Zalău și nodul rutier de la Gilău, comparativ cu ruta din prezent, care trece prin localitatea Căpușu.

Mai mult, specialiștii se aștepată și la scăderea traficului în Cluj-Napoca. „O să se degreveze un pic traficul și în oraș, pentru că nu se va mai intra prin partea de Nord, Nord-Vest. Cei care vin de la Zalău sau din zona Satu-Mare, Baia-Mare vor intra pe autostradă la Nădășelu și vor ieși la Turda. Vorbesc de traficul de transit, evident”, susține Ionuț Ciurea, administratorul Asociației Pro Infrastructură.

Autostrada va lega Nădășelu de nodul de la Gilău, astfel încât șoferii nu vor mai ocoli pe la Căpușu.

Totuși, Florin Mureșan, primarul comunei Baciu, localitate tranzitată de multe mașini de mare tonaj care vin dinspre Zalău, crede că efectul noii porțiuni de autostradă asupra traficului se va resimți doar când aceasta va fi conectată la centura Vâlcele-Apahida.

„Dacă vor devia traficul pe autostradă spre Turda și îl vor întoarce înapoi spre Vâlcele, atunci vom scăpa de trafic. Dacă nu, până nu se va face legătura la Tureni între autostradă și centura Vâlcele-Apahida va fi mai aglomerat în Baciu. Chiar și mașinile care vin dinspre Turda și vor vrea să meargă spre partea de Moldova vor ieși pe autostradă la Nădășelu și vor merge pe aici”, a declarat primarul Florin Mureșan.

Podul autostrăzii Transilvania de la Gilău și tronsonul de autostradă Gilău-Nădășelu vor fi inaugurate vineri. Astfel, conducătorii auto vor putea utiliza neîntrerupt 60 de kilometri din autostrada Transilvania, de la Câmpia Turzii la Nădășelu.

Ovidiu Cornea