Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans: Nu vom ezita să aducem în fața instanței Guvernul român

Conducerea Comisiei Europene critică modificarea Legilor Justiției și amenință că Executivul comunitar nu va ezita să aducă în faţa instanţei Guvernul român dacă va considera că încalcă regulile.

Prim-vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans, a declarat, în cadrul unei dezbateri despre situația din țara noastră, că instituția împărtășește preocupările multor români privind reformarea actelor normative din domeniul juridic.

„Cu toții suntem conștienți că inițiativele autorităților române începând cu 2017 în ceea ce privește Codul penal, Codul de procedură penală și în general prevederile din domeniul judiciar au dus la îngrijorări la o serie întreagă de actori atât din România, cât și în Europa și la nivel internațional. (…) Dacă se adoptă fără modificări legile Justiției modificate și codurile penale modificate ar afecta sistemul judiciar, inclusiv capacitatea de a combate corupția și alte infracțiuni. Asta e cu atât mai important cu cât s-a obținut atât de mult în lupta împotriva corupției la nivel înalt în România în ultimii ani. Asta ar însemna un regres grav față de evaluarea pozitivă a Comisiei din ianuarie 2017. Însă legile nu au fost încă promulgate. Deci nu este prea târziu pentru ca instituțiile române să dea un pas înapoi”, a declarat Frans Timmermans în timpul dezbaterii din Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European, în care s-a discutat despre situația din România.

Apel la Guvernul României

El a făcut apel la Guvernul României să readucă pe „calea cea bună” procesul de reforme. „Dacă vom ajunge la concluzia că regulile sunt încălcate, nu vom ezita să luăm măsurile necesare, chiar să aducem în fața instanței guvernul român. Facem apel la Guvernul Ronmâniei să readucă pe calea cea bună procesul de reforme. Concret, asta înseamnă să dea curs recomandărilor noastre din raportul MCV din ianuarie 2017, recomandărilor Comisiei de la Veneția și Greco”, a mai spus Timmermans, citat de Mediafax.

El a lăudat activitatea DNA, sub conducerea Laurei Codruţa Kovesi, dar a formulat semne de întrebare referitoare la procedura care a condus la demiterea ei.

În ceea ce privește protestele din 10 august, Frans Timmermans a menționat că manifestanții nu pot fi definiți ca fiind „huligani” și că, din imaginile vizionate în acea perioadă, reiese că ei au fost pașnici.

Dragnea: „Nu a fost dezbatere, a fost o condamnare”

În replică, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că îngrijorările exprimate de prim-vicepreședintele Comisiei Europene sunt premature, deoarece modificările la Legile Justiției încă sunt verificate de Curtea Constituțională. El a precizat că se va deplasa la Strasbourg, împreună cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a discuta punctual cu Frans Timmermans.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seara, la Antena 3, că în Comisia LIBE nu a fost o dezbatere, ci o condamnare înainte de a se studia probele și că România a fost amenințată în mod brutal. „Trebuie să recunosc că sunt destul de dezamăgit de această atitudine, pentru că nu mi-am imaginat niciodată că o țară intrată în Uniunea Europeană va fi amenințată în felul ăsta, adică atât de brutal. Eu am urmărit această dezbatere, care de fapt nu a fost o dezbatere, a fost o listă de luări de poziții stabilite de dinainte, o condamnare deja înainte de a se studia probele, ca să spun așa,. că am experiența asta nefericită”, a declarat Liviu Dragnea.

Sursa foto: Facebook/Frans Timmermans

X
X
X