Primul serviciu de livrare cu drone a primit aprobările necesare în Australia

Proiectul „Wing/ Aripa” al companiei Google, primul serviciu de livrare cu ajutorul dronelor din lume, a primit, astăzi, aprobările necesare în Australia, la nord de Canberra, unde a fost testat timp de un an și jumătate.

Potrivit The Guardian, citat de Mediafax, autoritatea aeronautică din Australia (Civil Aviation Safety Authority) a aprobat proiectul de serviciu de livrare de alimente, băuturi și medicamente inițiat de Alphabet, compania în care a fost restructurat Google în 2015.

Proiectul a fost în probe în ultimele 18 luni, iar, astăzi, autoritățile australiene au anunțat că sistemul de control al traficului, întreținere și pregătire a operatorilor de drone, ca și planurile de acțiune au fost examinate și că toate problemele legate de riscuri sunt acoperite, astfel încât serviciul nu pune în pericol nici oamenii de la sol, nici aeronavele.

Aprobarea a fost acordată cu reguli stricte care stabilesc orele de funcționare în timpul zilei. Dronele nu au voie să treacă pe deasupra principalelor artere de circulație și este prevăzută o distanță minimă pe care trebuie să o păstreze față de oamenii de la sol.

În timpul probelor au fost înregistrate plângeri potrivit cărora sunetul făcut de micile aparate de zbor se putea auzi din casă.

Compania estimează că livrarea cu ajutorul dronelor ar putea adăuga un profit de 30 – 40 de milioane de dolari. Printre beneficiile declarate de Google, livrarea cu ajutorul dronelor ar reduce atât costurile, cât și emisiile de carbon, aparatele fiind capabile să livreze mai mult de un sfert din comenzile de mâncare și până la 6% din cumpărăturile făcute în zona capitalei australiene până în 2030.

Sursa foto: pixabay.com