Profesorii pregătesc o acțiune de protest la nivel național. Ei cer, printre altele, acordarea sporului de stres

Nemulțumirile sindicaliștilor din învățământul preuniversitar românesc se acutizează. Aceștia solicită Ministerului Educației creșterea finanțării pentru învățământ, acordarea sporului de stres neuropsihic pentru toți angajații din sistem, dar și asigurări că orele de educație fizică la clasele mici vor fi menținute și în viitor.

După ce aproximativ 200 de profesori au protestat astăzi în județul Gorj, sindicaliștii pregătesc o acțiune la nivel național, a explicat liderului Federației Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar clujean, Lucia Cojocaru.

„Sunt foarte multe probleme la ora actuală în învățământul preuniversitar, din cauza faptului că Ministereul Educației are mici poticneli, să spunem, abuzuri. Și nu ne consulte pe noi sindicatele , pentru că trebuie să le discutăm clar în comisiile de dialog social. Se dorește într-adevăr o acțiune, vrem să fie o acțiune de protest la nivel național și normal că ne alăturăm acestor proteste”, a declarat Lucia Cojocaru.

Profesorii de educație fizică sunt nemulțumiți, la rândul lor, că un proiect al Ministerului Educației, retras între timp, urma să le retrângă normele de predare. 80 de profesori din Cluj ar fi fost afectați de aceste măsuri.

Ovidiu Cornea