Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

România, condamnată pentru neînchiderea depozitelor de deșeuri. Ministerul Mediului: Am închis 41 de depozite neconforme

România a fost condamnată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea directivei privind depozitele de deșeuri. Autoritățile ar fi trebuit să închidă 68 de gropi de gunoi neconforme până în 16 iulie 2009.

În urma deciziei, România nu va fi supusă unor sancțiuni financiare, ci va trebui să plătească cheltuielile de judecată și să ia măsuri urgente pentru a închide gropile ilegale. Legislația europeană prevede recuperarea și eliminarea deșeurilor într-un mod sigur pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor, fiind complet interzisă depozitarea necontrolată a deșeurilor.

Reprezentanții Ministerului Mediului precizează că, din 2015, au fost închise 41 de depozite, iar în continuare trebuie modificată legislația în domeniu. „Începând cu anul 2015, din cele 109 depozite de deșeuri neconforme, la acea dată (pe care era sistată totuși activitatea de depozitare, dar, datorită faptului că nu erau închise conform legislației europene, puteau reprezenta o amenințare pentru mediu), s-a reușit să se închidă 41 de depozite, astfel încât, în momentul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Comisia Europeană, mai existau încă 68 de depozite pentru care măsurile de remediere și închidere nu erau finalizate”, au precizat, vineri, reprezentanții Ministerului Mediului.

Sursa foto: pixabay.com

X
X
X