Beneficiarii programului Start-Up Nation trebuie să depună documentele pentru decont până în 29 septembrie. Dacă depășesc termenul limită, beneficiarii nu vor mai primi banii!

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a anunțat miercuri că 29 septembrie 2018 este termenul limită de depunere a documentelor și acesta nu va fi prelungit.
„Nu va fi nicio amânare. 29 septembrie este ultima zi de depunere a cererilor de plată pentru că, la sfârşitul lunii decembrie, va fi ultima zi de plată în Start Up Nation 2017. Îi rog pe toţi cei care au aplicat în Start-Up Nation 2017 să vină cât mai repede la ghişeele agenţiilor regionale şi la băncile partenere, astfel încât să intre cât mai repede în posesia finanţării, pentru că bani există, sunt în conturile băncilor şi în conturile agenţiilor regionale”, a declarat Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Numărul planurilor de afaceri înregistrare în program a fost de 19.297. Potrivit ministerului, au fost verificate 10.000 de planuri de afaceri și au fost semnate 8.444 de contracte. Dintre contractele semnate, 4.538 sunt în domeniul producției, 595 în domeniul IT, 2.522 în domeniul industriilor creative și 789 în domeniul serviciilor.
Mai mult, Start-Up Nation 2017 a determinat crearea a 21.019 de noi locuri de muncă în economia românească. Reprezentanții ministerului spun că din acestea, respectiv aproape 80% au fost ocupate de persoane din rândul șomerilor, absolvenților sau persoanelor defavorizate. Finanțarea nerambursabilă prin acest program este de 200.000 lei pentru fiecare beneficiar.
Beneficiarii au obligația ca în maximum un an de la intrarea în vigoare a Acordurilor de finanțare să efectueze cheltuielile şi să depună documentația aferentă cererii de plată/rambursare la sediul Agențiilor pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului, dar nu mai târziu de 29 septembrie 2018.
Sursa foto: pixabay.com