Theresa May ar putea propune amânarea votului parlamentar pe tema acordului Brexit

Premierul Theresa May va propune amânarea votului pe tema proiectului de acord Brexit, potrivit unor surse politice de la Londra.

Theresa May becomes Prime Minister, Downing Street

Conform surselor citate de Mediafax, premierului Marii Britanii crede că acordul va fi respins de Camera Comunelor și va cere amânarea votului.

Acordul pe tema Brexit este contestat puternic în Camera Comunelor, în principal din cauza situaţiei frontierei dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, şi Republica Irlanda, stat membru al Uniunii Europene.

Pe fondul temerilor că proiectul de acord pe tema Brexit va fi respins, premierul Theresa May vrea amânarea votului în Camera Comunelor, au declarat surse citate de publicaţiile The Guardian şi Daily Telegraph, precum şi de postul Sky News.

Downing Street a confirmat că premierul Theresa May va face un anunţ pe această temă luni.

Sursa foto: tmay.co.uk

Ne poți asculta și aici: