Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Tratamente stomatologice gratuite pentru clujenii cu venituri reduse

Persoanele fără venituri sau cu o situație materială precară din Cluj-Napoca pot beneficia de tratamente stomatologice gratuite.

Cererile se depun la Direcția de Asistență Socială și Medicală, de pe strada Venus. Programul este derulat de Primăria Cluj-Napoca din toamna anului trecut. Până acum, aproape 240 de persoane din categorii vulnerabile au beneficiat de tratamente stomatologice gratuite.

Beneficiarii programului trebuie să aibă domiciliul în Cluj-Napoca și să se încadreze în una dintre următoarele categorii sociale:

a) pensionari (limită de vârstă, de invaliditate) ale căror venituri cumulate nu depășesc 1000 lei;
b) persoane cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav și accentuat;
c) șomeri care beneficiază de indemnizație de șomaj de până la 700 lei și șomeri neindemnizați;
d) persoane fără venituri sau cu venituri reduse, aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială și Medicală, care beneficiază de venit minim garantat, alocație de susținere a familiei, masă la cantina de ajutor social.

 

X
X
X