Un centru de cazare pentru părinți va fi construit lângă Institutul Oncologic din Cluj

O asociație din Cluj contruiește un centru care să găzduiască părinții ai căror copii au nevoie de tratament la Institutul Oncologic.

La secția de Oncopediatrie a institutului din Cluj sunt tratați copii din întreaga țară.

Inițiativa vine din partea unor părinți care au fost la tratament în străinătate cu băiatul lor și au simțit pe propria piele utilitatea unui astfel de proiect. La noi, condițiile în care stau acum părinții sunt total nepotrivite.

„Aceste căsuțe există în toată lumea. Noi am văzut în Franța, unde la rândul nostru am fost cazați într-o astfel de căsuță. Motiv pentru care am dorit să facem în România și voiam neapărat să fie lângă clinică. La noi se tratează copii din Craiova, Brașov, Iași, Botoșani, iar acești părinți acum dorm în parcări, ori în spital, unde nu este voie să dormi în pat cu un pacient care are imunitate scăzută”, spune Claudiu Brisc, reprezentantul Asociației Umanitare „Alexandru Damian”

Potrivit proiectului, centrul ar urma să aibă minimum 10 camere, care să poată găzdui între două și cinci persoane. Acesta va fi construit pe strada Republicii, pe un teren pus la dispoziție de către autorități, iar reprezentanții asociației sunt cei care vor finanța construcția propriu-zisă.

„Va fi un centru cu dormitoare, bucătării, baie proprie pentru cameră, spații de joacă, zone în care personalul specializat (asistenți sociali, psihologi) să aibă întâlniri individuale cu părinții. Asociația va asigura cheltuielile privind construirea și dotarea acestui obiectiv, inclusiv serviciile sociale după aceea. Iar municipiul vine cu terenul, iar prin direcția de asistență socială se va asigura plata utilităților”, a declarat Aurel Mocan, directorul Direcției de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Asociația a strâns deja o mică parte din banii necesari pentru a porni la drum cu acest proiect, însă va lansa și campanii de strângeri de fonduri. Pentru construcția casei dedicate părinților este nevoie de aproape jumătate de milion de euro.

Ioana Pîrlea