Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Vacanța de vară la bibliotecă

Copiii și adolescenții din Cluj își pot petrece vacanța de vară la Biblioteca Județeană, care le propune un program care îmbină educația cu joaca.

Astfel, tinerii pot participa, pe tot parcursul acestei luni, la activități de lectură, la ateliere de programare, de învățare a limbilor străine, la jocuri de societate. De asemenea, copiii și adolescenții pot urmări filme și documentare.

La sediul central al Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga” – Secția pentru adolescenți, în fiecare zi de luni vor avea loc ateliere de creație – țesut mărgele, quilling și reciclare creativă. Activitățile vor continua în zilele de marți, cu concursuri de cultură generală, în zilele de miercuri cu vânătoarea de comori prin bibliotecă, în zilele de joi publicul având posibilitatea să vizioneze povești animate și să ia parte la seri de jocuri de societate. Finalurile de săptămână vor cuprinde vizionări de filme și documentare.

De asemenea, în cadrul Secției pentru copii, în zilele de luni, cei mici vor putea lua parte la SuperJocuri în Bibliotecă și se vor putea distra la Clubul de LEGO, urmând ca zilele de marți să fie dedicate cursurilor de limbă engleză și vizionării de filme la ,,Cinemateca de vacanță”, proiecții noi fiind prezentate publicului și în zilele de miercuri. Tot miercurea, copiii vor putea lua parte la cursuri unde pot dobândi deprinderi în utilizarea tabletelor – ,,În vacanță ne distrăm și învățăm pe tabletă!”, iar joia sunt invitați să învețe limba franceză și să asculte povești la ,,Ora poveștilor”. Săptămânile se vor încheia pentru cei mici cu ateliere de creativitate și ore de lectură alături de părinți ,,Citesc o carte împreună cu copilul meu”.

Activități pentru copii vor fi organizate și în cadrul Colțului maghiar al Bibliotecii, acestea cuprinzând Clubul de LEGO, ce va avea loc în zilele de luni, jocuri de societate – marți, Club de mitologie greacă – în zilele de miercuri. Zilele de joi vor fi dedicate Kamishibai-ului, iar vinerea vor fi organizate Orele poveștilor pentru copii.

Totodată, activitățile dedicate copiilor și adolescenților vor continua, în luna august, și în cadrul filialelor de cartier ale Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga” Cluj, fiind programate zilnic, de luni până vineri, ateliere, cursuri, jocuri, vizionări de filme și întâlniri cu publicul, pe teme diverse care vor capta atenția și interesul celor ce vor lua parte la ele.

Activitățile sunt gratuite, iar participarea se face pe baza permisului de intrare la bibliotecă. Programul complet al activităților poate fi consultat pe site-ul bibliotecii, www.bjc.ro.