VIDEO & FOTO | Se circulă pe „autostrada muzeu”. Încă 9 kilometri ai Autostrăzii Transilvania, dați în folosință

CNAIR a recepționat astăzi podul peste Someș de la Gilău, ceea ce permite darea în folosință a încă 9 kilometri ai Autostrăzii Transilvania, între Gilău și Nădășelu.

Podul peste Someș face legătura între sectorul Gilău-Nădășelu, care a fost terminat anul trecut, dar nu a putut și folosit, și restul autostrăzii, dintre Gilău și Câmpia Turzii (52 de kilometri). „Recepţia podului peste Someş a fost efectuată, totul este în regulă, se semnează procesul verbal de recepţie, după care se va deschide circulaţiei porţiunea de autostradă Gilău – Nădăşelu, considerată <autostrada muzeu>, care se valorifică. Aceasta este în condiţii foarte bune, fiind una dintre cele mai frumoase din România”, a declarat Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Oficialul speră ca în primavara anului viitor să fie anunţaţi câştigătorii lucrărilor pe tronsoanele rămase până la Suplacu de Barcău, în judeţul Bihor. „Pe Autostrada Transilvania se merge mai departe pe Nădăşelu – Mihăieşti, unde documentaţia pentru licitaţia de proiectare şi construcţie va fi pusă pe SEAP în octombrie, de la Mihăieşti la Suplacu de Barcău în octombrie – noiembrie, iar de la Suplacu la Borş câştigătorii vor fi anunţaţi săptămâna viitoare. Sperăm ca în primăvară să avem câştigătorii de la Nădăşelu până la Suplacu, pe cele două tronsoane, fiind o investiţie de aproape un miliard de euro, foarte mare”, a mai spus Narcis Neaga.

Potrivit acestuia, vor fi inauguraţi în noiembrie alţi 13-14 kilometri din Autostrada Transilvania spre Târgu-Mureş.

Lucrările la sectorul Gilău-Nădăşelu au început în anul 2014 şi au fost finalizate în noiembrie 2017 și au costat 370 de milioane de lei. Tronsonul nu a fost inaugurat anul trecut deoarece mai trebuia executat podul peste râul Someş, cu o lungime de peste 750 de metri. Lucrările la pod au fost făcute, iniţial, de compania americană Bechtel, dar, în urma rezilierii contractului, au fost atribuite firmei italiene Tirrena Scavi, pentru suma de 26 de milioane de lei.

Text, foto și video: Ovidiu Cornea