Clujenii vor putea zbura direct în Canada sau Statele Unite ale Americii cel mai devreme în 2025, iar cel mai târziu în 2030, apreciază directorul Aeroportului Internațional din Cluj-Napoca.
Pentru introducerea zborurilor intercontinentale, conducerea Aeroportului din Cluj-Napoca trebuie să finalizeze pista de 3.500 de metri, pe care să poată ateriza și decola avioane de capacitate mare. Pentru realizarea acestei investiții este însă necesară devierea râului Someș.
„Din acest punct de vedere noi avem o problemă legată de devierea râului Someş, dar o dată cu finalizarea acesteia, care a început şi sperăm ca în trei-patru ani să se finalizeze, Clujul va avea zboruri intercontinentale gen Cluj – New-York, Cluj – Montreal. Cel mai târziu în 2030, cel mai devreme în 2025″, a declarat David Ciceo pentru Mediafax.
În anul 2018, traficul de pasageri pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj a crescut cu 3,5% față de 2017. În total, anul trecut s-au înregistrat 2.782.401 pasageri, iar în 2017 au călătorit pe și de pe Aeroportul Internațional Cluj 2.688.731 pasageri.
Sursa foto: Facebook/Aeroportul Internațional Cluj-Napoca