75 de ani de la înfiinţarea filialei Cluj-Napoca a Academiei Române

Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române celebrează anul acesta 75 de ani de funcționare. “Sunt șapte decenii și jumătate de când această filială a Academiei Române își îndeplinește cu cinste misiunea de excelență culturală și științifică în Transilvania, atât prin activitatea membrilor săi, academicieni, cât și a celor 10 institute de cercetare pe care le coordonează”, după cum au transmis reprezentanţii instituţiei de cultură. Ceremonia festivă, desfăşurată vineri, 11 octombrie 2024, a marcat și deschiderea „Zilelor Academice Clujene“, o manifestare științifică de tradiţie ce se va derula pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie. 

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, în numele conducerii instituției, a oferit Filialei Cluj-Napoca 𝐝𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚 ”𝐌𝐞𝐫𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐜” pentru activitatea deosebită și contribuția adusă la îmbogățirea științei și culturii românești și universale.

În această săptămână, se vor desfăşura, în cadrul Zilelor Academice Clujene, alte două evenimente de marcă, conferințele naționale “Istorie și Memorie – Locuri, Eroi și Personalități” (organizată de Centrul de Studii Transilvane) şi “𝐌𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐫ă𝐬𝐜𝐫𝐮𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐞𝐢: 𝐄𝐥𝐢𝐭𝐞, 𝐀𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚ț𝐢𝐞 ș𝐢 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐦𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 î𝐧 𝐬𝐞𝐜. 𝐗𝐈𝐕-𝐗𝐗𝐈” (organizată de Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române).

La cel de-al doilea eveniment va participa şi Alteţa Sa Regală Nicolae al României, care va prezenta albumul “Bunicul meu Regele Mihai”. “Evocarea memoriei Regelui Mihai I al României este înscrisă în turneul 𝕻𝖊 𝖚𝖗𝖒𝖊𝖑𝖊 𝖇𝖚𝖓𝖎𝖈𝖚𝖑𝖚𝖎 𝖒𝖊𝖚 𝕸𝖎𝖍𝖆𝖎 𝕴, avându-l ca moderator pe prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române”, au mai informat organizatorii.

În cadrul ceremoniei de deschidere va fi acordat titlul de 𝐌𝐞𝐦𝐛𝐫𝐮 𝐝𝐞 𝐨𝐧𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐥 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 „𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐁𝐚𝐫𝐢ț𝐢𝐮” 𝐚𝐥 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐞𝐢 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐞 următoarelor personalităţi: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI Andreicuț, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitului Părinte Virgil Bercea, Episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică a Oradiei și Mihaelei Rus, directoarea Asociației Femeilor din Cluj-Napoca.

** Acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române: „La 75 de ani de la înființare, Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române se prezintă ca o instituție salutară, adică, nu demnă de a fi salutată, ci folositoare și binevenită în peisajul cercetării românești.”

** Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române a fost înființată prin Decretul nr. 198 din 13 august 1948, în contextul reorganizărilor instituționale de la acea vreme. A avut de la început ca misiune coordonarea institutelor de cercetare științifică care-și desfășurau activitatea în regiunea transilvăneană.

În prezent filiala Cluj-Napoca a Academiei Române coordonează activitățile pentru 10 institute și centre de cercetare, active în domeniile: filologie, istorie, artă, sociologie, matematică și informatică, geografie, arheologie, speologie și astronomie, și ale Bibliotecii Academiei Române din ClujNapoca.

*Sursa foto: Facebook/Primăria Municipiului Cluj-Napoca

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: